Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiune filantropică la Scânteia
Copiii orfani din comuna Scânteia, care au rămas fără unul sau ambii părinţi în urma accidentului feroviar din luna august a anului trecut, vor primi astăzi îmbrăcăminte şi încălţăminte cu prilejul sărbătorilor pascale. La începutul săptămânii viitoare, reprezentanţii Biroului de asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 vor oferi alimente familiilor care au avut de suferit de pe urma accidentului feroviar. "Iniţiativa acestei acţiuni a venit din partea Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a acordat fondurile necesare", a declarat pr. Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2. (C.C.)



.jpg)
