În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiune pentru viaţă la Timişoara
Astăzi, începând cu orele 19.00, tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România vor aşterne în faţa Catedralei mitropolitane din Timişoara o cruce de lumânări pentru copiii ucişi prin avort.
Pentru cel de-al cincilea an consecutiv, alături de tinerii studenţi creştini ortodocşi se va afla şi un sobor de preoţi. Cu acest prilej, se va citi Acatistul celor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod. Prin această acţiune, ASCOR doreşte să atragă atenţia asupra gravităţii avortului, atât pentru copilul nenăscut, cât şi pentru însăşi substanţa identităţii femeii, aceea de a aduce pe lume viaţa şi de a fi mamă. Acest demers va celebra şi copilăria, fiind corelat cu ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Statisticile referitoare la rata avortului în ţara noastră arată că, în ultimii 20 de ani, peste 20 de milioane de prunci nenăscuţi au fost avortaţi. Prin urmare, România ocupa în 2009 locul 3 în Europa în ceea ce priveşte numărul chiuretajelor, după Marea Britanie şi Franţa. Viaţa şi dreptul la viaţă sunt valori pe care tinerii studenţi din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România le susţin şi promovează. (Diac. Marius Mircia)