Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiune social-filantropică în Episcopia Râmnicului
În preajma sărbătorilor Învierii Domnului, Episcopia Râmnicului a desfăşurat o serie de acţiuni social-filantropice. Aceste acţiuni constau în pregătirea duhovnicească a unor persoane neajutorate, bătrâni şi copii din centrele speciale, precum şi împărţirea unor cadouri şi ajutoare ce constau în alimente şi îmbrăcăminte. În Vinerea Patimilor au fost împărţite ajutoare şi cadouri în centrele de bătrâni şi asistaţi sociali din Vărzaru-Milcoiu, Drăgăşani şi Lungeşti-Mamu, iar în Sâmbăta Paştilor, preoţii misionari au mers la centrele de copii, băieţi şi fete din Râmnicu Vâlcea, pentru spovedirea, împărtăşirea acestora şi împărţirea de cadouri de Sfintele Paşti. Episcopia Râmnicului deţine şi o cantină socială unde beneficiază de masă zilnic peste 100 de persoane cu situaţie materială precară, care, cu ocazia Marelui Praznic, au primit cadouri. Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe din Episcopia Râmnicului a desfăşurat, de asemenea, o acţiune filantropică dăruind ajutoare în hrană şi îmbrăcăminte unor persoane nevoiaşe din judeţul Vâlcea. (arhid. Liviu Găman)



.jpg)
