După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acţiunea cultural-filantropică „Maica Domnului la Olari“
Biserica Olari din Bucureşti, împreună cu Centrul social-educaţional ADORNO organizează luni, 15 august, de la ora 10:00, evenimentul cultural-filantropic "Maica Domnului la Olari", cu prilejul hramului principal al bisericii, "Adormirea Maicii Domnului". După Sfânta Liturghie, copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 vor vernisa o expoziţie de pictură ornamentală pe vase de lut, lucrări cu care au participat, în acest an, la Olimpiada Naţională a Meşteşugurilor Artistice, la Simpozionul internaţional "Patrimoniul Local în Context European" şi la Concursul Naţional de Arte Plastice şi Decorative, unde au obţinut numeroase premii şi diplome. Vasele de lut, realizate de copii în satul Olari (Hurezi - jud. Vâlcea), sub îndrumarea meşterului popular Gheorghe Ţambrea, au fost pictate în mai multe sesiuni de pictură susţinute în incinta bisericii, sub îndrumarea profesoarei Ileana Paraschivoiu, de la Colegiul Naţional "Tudor Arghezi". "Pentru aceste frumoase realizări, dar şi pentru celelalte minunăţii făcute de ei, cei mici vor primi daruri de haine, încălţăminte şi rechizite şcolare din partea credincioşilor Bisericii Olari", ne-a declarat părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari.
La final, toţi participanţii sunt invitaţi să vizioneze filmul documentar "Mutarea Bisericii Olari din 1982", realizat de regizorul Slavomir Popovici, la cinematograful Europa din Calea Moşilor nr. 127, in imediata vecinătate a bisericii. (Gheorghe-Cristian Popa)



.jpg)
