După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acţiunea „De la copil la copil“
Marţi, 6 martie, copiii de la Centrul educaţional "Patriarh Miron Cristea" din Făget, al Arhiepiscopiei Timişoarei, au întreprins o vizită la Spitalul Orăşenesc Făget, Secţia pediatrie. La iniţiativa coordonatorilor Centrului educaţional şi cu sprijinul pr. Ioan Jur, copiii din centru au organizat acţiunea intitulată "De la copil la copil". Prin intermediul acesteia au fost confecţionate coşuleţe din polistiren, pe care le-au valorificat apoi cu ajutorul credincioşilor în biserica parohială, după Sfânta Liturghie. Cu banii obţinuţi s-au cumpărat fructe şi dulciuri pentru copiii aflaţi în suferinţă. Oaspeţii de la Centrul educaţional din Făget au fost întâmpinaţi cu mare drag de copiii internaţi în Secţia pediatrie a spitalului. Cu acest prilej, cei mici au purtat discuţii, legându-se astfel şi numeroase prietenii. La sfârşit au făcut poze şi s-au jucat în spaţiul de joacă amenajat în curtea instituţiei.



.jpg)
