Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiuni caritabile în judeţul Vaslui
Sectorul Social-filantropic şi misionar al eparhiei a organizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în perioada 7-25 august 2010, o serie de activităţi caritabile în localităţile Ghergheşti, Ciocani şi Movileni din judeţul Vaslui. Astfel, au fost oferite haine şi încălţăminte pentru toate categoriile de vârstă, pentru 650 de familii cu o situaţie socială precară şi cu mulţi copii. Au mai fost donate, având în vedere apropierea noului an şcolar, rechizite copiilor din familiile defavorizate din punct de vedere material. Această serie a acţiunilor filantropice se va continua pe parcursul săptămânilor următoare şi în alte locaţii din judeţul Vaslui, programul menţionat derulându-se în fiecare an, începând cu 2003.
(pr. Marin Tudoric)



.jpg)
