Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acţiuni caritative de Paşti în protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor
▲ Parohiile din cele 12 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor vor organiza în perioada Sfintelor Paşti acţiuni social-caritative, pentru a veni în sprijinul persoanelor nevoiaşe ▲ În casele sociale de pe lângă biserici vor fi organizate agape pentru cei săraci, iar bătrânii şi bolnavii din spitale vor primi pachete cu alimente ▲
Parohiile din Protopopiatul Iaşi 1 vor organiza în perioada Sfintelor Paşti acţiuni de ajutorare a familiilor sărace, bolnavilor din spitale şi bătrânilor de la Căminul Sculeni şi de la Căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Iaşi. Parohia „Învierea Domnului“ din cartierul ieşean Dacia va oferi de Sfintele Paşti pachete cu alimente pentru 10 familii nevoiaşe, iar parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Bărboi va duce pachete bătrânilor de la Căminul Bivolari. Tot în perioada celor trei zile de Paşti, membrii consiliului parohial de la parohia Toma Cozma vor distribui alimente familiilor sărace şi persoanele care nu se pot deplasa. Credincioşii de la Biserica „Pogorârea Sf. Duh“ - Curelari vor oferi pachete cu alimente, în a doua zi de Paşti, deţinuţilor din penitenciar, iar parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Galata va oferi jertfa strânsă în noaptea de Înviere copiilor din centrele de plasament „Maternus“, „Guliver“ şi „Galata“, precum şi familiilor sărace din parohie. În cadrul Protopopiatul Iaşi 2 se vor organiza, în perioada Sfintelor Paşti, colecte în bani şi alimente pentru familiile nevoiaşe, dar şi serbări, concerte, expoziţii de icoane, cateheze şi alte activităţi specifice. În zilele de Paşti, parohii precum „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Moara de Vânt, „Izvorul Tămăduirii“, „Intrarea Domnului în Ierusalim“, „Sf. Voievod Stefan cel Mare“ etc. vor organiza acţiuni caritative la Centrul de Plasament Tătăraşi, Căminul de bătrâni de la Sculeni, Spitalul de Psihiatrie de la Grajduri, Spitalul Socola, Căminul de Bătrâni „Sf. Imp. Constantin şi Elena“, Spitalul Bârnova etc. Un număr de 20 de familii asistate de Biroul de asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 vor primi astăzi, în cadrul proiectului „Un dar pentru masa de Sfintele Paşti“, pachete cu alimente, dulciuri şi fructe. Banii pentru aceste pachete provin din Fondul Filantropia şi din donaţiile unor parohii. În zilele de Paşti, 50 de familii asistate de Biroul de Asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 vor primi produse alimentare tradiţionale. Parohiile din Protopopiatul Paşcani vor organiza acţiuni de întrajutorare pentru cei nevoiaşi în perioada Paştelui. În oraşul Paşcani, 200 de familii sărace vor primi pachete cu alimente, iar în Târgu Frumos 150 de familii vor fi ajutate de parohiile din protopopiat. În prima zi de Paşti, 20 de parohii vor organiza colecte pentru familii sărace, bolnavi sau bătrâni. De asemenea, parohiile Topile şi Lunca vor organiza o agapă pentru săraci, de Sfântul Gheorghe. Parohia „Sf. Gheorghe“ din Paşcani va oferi o masă pentru cei nevoiaşi în Duminica Tomei. La nivelul Protopopiatului Hârlău vor fi organizate colecte în scopul derulării proiectului social-filantropic „Mâinile lui Hristos“ în parohiile: „Sf. Gheorghe“, „Sf. Vasile“, „Sf. Dumitru“, „Sf. Nicolae“, Pârcovaci şi Poiana Mărului. În perioada Sfintelor Paşti vor fi distribuite pachete cu alimente unui număr de 70 familii/vârstnici din oraşul Hârlău, aflaţi în dificultate. În parohia „Sf. Dumitru“ vor fi distribuite pachete cu alimente unui număr de 20 familii nevoiaşe din parohie, iar în parohia Pârcovaci, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, se vor oferi 20 pachete cu alimente vârstnicilor şi zece pachete nevăzătorilor din parohie. Daruri constând în alimente specifice sărbătorilor pascale vor fi oferite asistaţilor de la Centrul de Asistenţă şi îngrijire Hârlău. Bolnavii şi bătrânii din spitale, în atenţia preoţilor şi credincioşilor Credincioşii din parohiile Protopopiatului Botoşani au fost sfătuiţi de către preoţi să viziteze şi să sprijine în această perioadă persoanele aflate în situaţii deosebite: vârstnici singuri, persoane cu deficienţe locomotorii şi familii cu mulţi copii. Din partea comitetelor parohiale aceste persoane vor primi, în prima zi de Paşti, pachete cu alimente tradiţionale. Astfel, Cantina Socială „Sf. Ilie“ din Botoşani va oferi mâncare tradiţională pentru 95 de familii cu posibilităţi materiale reduse. În prima zi de Paşti, enoriaşii din parohia Truşeşti vor fi alături de bolnavii de la spitalul comunal din localitate şi de copiii din Centrul de Plasament „Sf. Nicolae“. Aceştia vor primi pachete cu alimente tradiţionale. Credincioşii din localitatea Guranda îi vor vizita, pentru a le oferi alimente, pe bolnavii de la Spitalul de Pneumoftiziologie, aflat în parohie. Tinerii din parohia „Sf. Ioan Botezătorul“ îi vor vizita pe bătrânii singuri, pentru a le oferi pachete cu alimente. În Protopopiatul Dorohoi s-au împărţit în această săptămână alimente la cele două cămine de bătrâni din oraş. Principalele parohii din oraşul Dorohoi vor strânge, după oficierea slujbei de Înviere, cozonac, pască, ouă roşii, pentru a fi duse, de asememenea, la cele două cămine de bătrâni de pe raza protopopiatului. Cu ajutorul enoriaşilor de la parohiile din oraşul Dorohoi, prin programul „Bucuria Învierii“, s-au strâns 1.500 de lei pentru masa de Paşti a bătrânilor de la cele două cămine. În Duminica de Paşti, preoţii şi enoriaşii din parohiile „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Sf. Nicolae“ din Darabani îi vor vizita pe bolnavii internaţi la Spitalul Darabani pentru a le oferi pască, cozonac şi ouă. Un grup de seminarişti îi vor însoţi pe preoţii şi credincioşii celor două parohii pentru a cânta troparul şi condacul Învierii. Protopopiatul Darabani, prin Brutăria „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“, va veni în întâmpinarea celor săraci prin oferirea de alimente specifice sărbătorilor de Paşti. Acţiunile social-caritative din perioada sărbătorilor pascale din Protopopiatul Săveni vor fi desfăşurate în toate parohiile, încercându-se ajutorarea tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin. Vizite pastorale şi alimente pentru cei nevoiaşi Şi în Protopopiatul Piatra Neamţ vor fi organizate, în cele trei zile de Paşti, acţiuni de ajutorare a persoanelor nevoiaşe. Parohiile vor intensifica programele liturgice şi social-misionare pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate. În perioada Sfintelor Paşti, Biroul „Diaconia“ din cadrul Protopopiatului Piatra Neamţ va oferi alimente tradiţionale Azilului de bătrâni din Piatra Neamţ, Asociaţiei de sprijin a persoanelor cu nevoie speciale „Luceafărul“ din Piatra Neamţ, bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Ca în fiecare an, preoţii din Protopopiatul Tg. Neamţ vor intensifica activităţile social-filantropice în perioada Sfintelor Paşti, pentru a aduce o rază de speranţă şi bucurie în rândul celor aflaţi în suferinţă şi în necazuri. Parohiile din Protopopiatul Tg. Neamţ vor organiza agape pentru copiii ce fac parte din familiile nevoiaşe sau din centrele de plasament de pe raza protopopiatului. O atenţie deosebită va fi acordată bătrânilor care sunt lipsiţi de ajutor material, dar, mai dureros, lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea celor dragi. Preoţii din parohiile Protopopiatului Roznov vor colecta alimente pentru cei nevoiaşi. Cantina protopopiatului a distribuit deja câte cinci kilograme de făină şi 300 de ouă pentru 50 de persoane aflate în evidenţă. De asemenea, vor fi împărţite pachete cu alimente specifice perioadei pascale atât bolnavilor de la Spitalul Roznov şi de la spitalul din Piatra Neamţ, cât şi persoanelor aflate în Căminul de bătrâni din Piatra Neamţ. Ca în fiecare an, în parohiile din Protopopiatul Ceahlău se vor organiza acţiuni de ajutorare a bătrânilor şi familiilor nevoiaşe, în limita posibilităţilor. În această săptămână, parohia „Naşterea Maicii Domnului“ a oferit pachete cu alimente bătrânilor de la Azilul Ceahlău.