În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiuni caritative în patru protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
În perioada sărbătorilor de Crăciun, credincioşii din parohiile Protopopiatului Iaşi 1 s-au mobilizat în această perioadă pentru ca persoanele bolnave, copiii sau bătrânii fără posibilităţi financiare să simtă bucuria Crăciunului. Pr. Gheorghe Manole, de la parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Galata, va merge în prima zi de Crăciun la Centrul de Asistenţă Galata, la Centrul „Guliver“ şi la Centrul „Maternus“, pentru a oferi cadouri copiilor şi mamelor. De asemenea, pr. Ştefan Chiruţă, de la parohia „Învierea Domnului“, a oferit, cu sprijinul enoriaşilor, în această perioadă, o masă caldă pentru pacienţii de la Şipote. Parohia Bivolari a oferit pachete cu alimente bolnavilor de la Centrul de Asistenţă Medico-Socială Bivolari. După cum ne-a relatat pr. prot. Constantin Andrei, în toate parohiile din Protopopiatul Iaşi 1 vor fi organizate acţiuni social-filantropice şi programe artistice susţinute de copii.
În toate parohiile din Protopopiatul Piatra Neamţ, în această perioadă au fost organizate colecte în bani, alimente, îmbrăcăminte, care au fost distribuite familiilor nevoiaşe. În aceste acţiuni au fost implicaţi elevi, seminarişti, liceeni, studenţi teologi, enoriaşi din consiliile şi comitetele parohiale, profesori de Religie. „În majoritatea bisericilor, odată cu organizarea programelor de colinde, vor fi împărţite daruri de la Pomul de Crăciun copiilor harnici şi ascultători. Atenţia noastră va fi îndreptată şi către centrele de plasament din Piatra Neamţ“, a declarat pr. Dumitru Ailincăi, protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamţ. În cadrul parohiilor din Protopopiatului Paşcani, acţiunile cultural-misionare şi social-filantropice au început de pe 6 decembrie 2009. Corala „Învierea“ a preoţilor din Protopopiatul Paşcani a susţinut în această lună mai multe concerte de colinde în diferite locuri. „Ne bucurăm că şi anul acesta am reuşit să punem la punct un program legat de sărbătoarea Crăciunului. Sperăm că o rază a stelei care a strălucit pe cer şi a luminat calea crailor de la Răsărit să lumineze sufletul credincioşilor noştri“, a mărturisit pr. Pavel Postolachi, protoiereu al Protopopiatului Paşcani. În parohiile din Protopopiatul Săveni, în această perioadă vor fi întreprinse activităţi cu tinerii şi copiii. Astfel, se vor forma coruri de colindători, iar în unele parohii vor fi interpretate piese religioase de teatru specifice acestei perioade. În perioada Postului Crăciunului au fost organizate conferinţe la care au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. „Prin intermediul preoţilor parohi, s-au oferit şi se vor mai oferi pachete cu dulciuri şi alimente copiilor şi familiilor sărace. În această perioadă, preocuparea preoţilor din protopopiatul nostru este de a transmite tuturor credincioşilor bucuria Naşterii Domnului. De sărbători, atenţia noastră se va îndrepta mai ales către persoanele din instituţiile de îngrijire ale statului“, a spus pr. Constantin Macuc, protoiereu al Protopopiatului Săveni. (C. CIOFU)