În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiuni filantropice în Arhiepiscopia Târgoviştei
Săptămâna trecută, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Biroul de asistenţă socială al Protoieriei Titu din judeţul Dâmboviţa a desfăşurat mai multe activităţi filantropice în instituţii de ocrotire socială din raza de jurisdicţie a acestei protoierii. "În urma colectei, organizate ca urmare a îndemnului pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, în cadrul parohiilor din cadrul Protoieriei Titu, în apropierea sărbătorii prilejuite de Naşterea Domnului, au fost oferite daruri beneficiarilor unor aşezăminte social-filantropice. Astfel, bătrânii de la Azilul Ghergani au primit 45 de pachete cu daruri, în alimente, cei de la Azilul Mereni au primit 19 pachete cu alimente, iar la Aşezământul "Sfântul Ştefan" au fost distribuite pachete cu alimente fetelor găzduite aici, care au probleme de sănătate şi care nu au nici casă, nici familie. De asemenea, pentru necesităţi funcţionale, instituţia aceasta a primit şi obiecte de mobilier", informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Aceste acţiuni au fost coordonate de Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviştei. "Amintim că, în parohiile acestei protoierii, precum şi în celelalte patru protoierii ale Eparhiei Târgoviştei, au fost organizate, în această perioadă, ample acţiuni social-filantropice şi caritative pentru a alina, prin bucuria darului şi prin manifestarea iubirii şi grijii faţă de aproapele, suferinţele celor aflaţi în necazuri şi nevoi", mai informează Biroul de presă al eparhiei.