În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiuni social-filantropice în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Mai multe parohii din Protopopiatul Mioveni al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au organizat ieri, 20 ianuarie, la biserica parohială Păcioiu, din comuna Coşeşti, o acţiune social-filantropică pentru 21 de familii aflate în nevoi, informează Biroul de presă al eparhiei. Acţiunea caritabilă, la care au participat parohiile Coşeşti, Jupâneşti, Lăpuşani, Leiceşti, Păcioiu, Petreşti şi Priseaca, face parte din proiectul iniţiat de Permanenţa Centrului Eparhial pentru derularea activităţilor social-filantropice la nivel de protoierie. Beneficiarii primesc pachete cu alimente şi cărţi de rugăciuni, iar aceste persoane provin din familii sărace şi cu copii mulţi, dintre copiii aflaţi în risc de abandon şcolar, bolnavi şi bătrâni.
Acţiuni de ajutorare a semenilor aflaţi în nevoi au fost coordonate şi implementate şi de către Sectorul social-filantropic şi de misiune al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Una dintre acţiuni a fost derulată pentru persoanele fără adăpost care au fost luate de pe stradă şi duse la adăpostul de noapte din zona de nord a municipiului Piteşti, unde au primit şi hrană caldă. (Ioan Buşagă)