După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acțiuni social – filantropice în Episcopia Giurgiului
Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului a derulat joi, 15 decembrie, programul "Şi ei sunt ai noștri", prin intermediul căruia au fost oferite daruri unor persoane nevoiașe. Beneficiarii acestei acţiuni social-filantropice au fost cei aproximativ 60 de bătrâni de la centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Mironeşti, din judeţul Giurgiu, care au primit daruri constând în articole de îmbrăcăminte, dulciuri, fructe precum şi cărţi de rugăciune şi iconiţe cu Maica Domnului, informează episcopiagiurgiului.ro.
În a doua jumătate a lunii ianuarie Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului, în colaborare cu Sectorul de Pelerinaje, va organiza un pelerinaj cu bătrânii deplasabili din acest centru care vor avea posibilitatea să viziteze mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, Catedrala episcopală şi Seminarul Teologic "Teoctist Patriarhul".



.jpg)
