Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acţiuni sociale de Ziua Copilului
Arhiepiscopia Sibiului a organizat de Ziua Copilului o serie de activităţi dedicate copiilor cu nevoi speciale sau aflaţi în grija instituţiilor de stat. Biroul social al Arhiepiscopiei Sibiului a avut, pe 1 iunie, mai multe activităţi dedicate copiilor din instituţiile sociale din oraş.
Astfel, reprezentanţii Biroului social au oferit un spectacol de teatru pentru copiii complexului de servicii sociale "Prichindelul" din Sibiu. Aici sunt internaţi copii cu dizabilităţi psihice sau fizice, copii agresaţi, abuzaţi, neglijaţi şi mame cu copii. "Ne bucurăm alături de copii şi mulţumim Arhiepiscopiei Sibiului, care s-a îngrijit şi de data aceasta să fie alături de noi prin invitarea Teatrului de păpuşi "Gong" din oraş şi, de asemenea, ne-a oferit multe cadouri. Prezenţa lor ne oferă o linişte şi o bucurie interioară şi vedem de fiecare dată că nu suntem singuri", ne-a spus directorul complexului "Prichindelul", Onorius Moldovan. În aceeaşi zi, la sediul Biroului social al Arhiepiscopiei Sibiului, un grup de tineri voluntari din Germania, din Biserica Evanghelică, a vizitat sediul serviciului social, a luat cunoştinţă de activităţile sociale de aici şi a semnat un protocol de colaborare prin care tineri voluntari din Germania să participe la acţiuni sociale din România şi tineri români să participe la voluntariat în Germania. "Aceşti tineri, între absolvirea liceului şi începerea studiilor superioare, au posibilitatea să participe la acţiuni de voluntariat şi ne bucurăm că vor veni aici, iar noi vom trimite în Germania studenţi de la Facultatea de Teologie din oraş, Secţia de asistenţă socială. Au vizitat centrele noastre sociale şi au fost încântaţi de ceea ce au văzut", ne-a spus consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Nicolae Rusu. Marşul Vieţii la Sibiu Protopopiatul Sibiu, prin Biroul social, a desfăşurat acţiuni destinate copiilor. Astfel, pachete cu dulciuri şi alimente au fost oferite copiilor internaţi la spitalul TBC din Sibiu. "Copiii sunt în permanenţă în grija noastră, mai ales astăzi, când sărbătorim Ziua Copilului. Prin programul nostru de asistenţă socială, intitulat "Lăsaţi copiii să vină la Mine", am dorit să aducem un zâmbet şi o rază de lumină acestor copii din spital", ne-a explicat părintele protopop Ioan Coşa. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu, Asociaţia Pro-vita Sibiu a organizat de 1 iunie un Marş al Vieţii pe traseul Catedrală - Piaţa Mare - Consiliul Judeţean - str. Nicolae Bălcescu - str. Andrei Şaguna - Prefectură - Catedrala mitropolitană. Acţiunea a făcut parte din seria de acivităţi dedicate Zilei Copilului şi Duminicii Părinţilor, şi Copiilor din 5 iunie.