Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Acţiunile pentru sinistraţi continuă la Dunărea de Jos
În continuarea activităţii filantropice din 14 februarie de la parohia Jirlău, urmare a colectelor efectuate în municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci (dar şi în alte parohii), la 16 februarie, un al doilea transport de alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare şi medicamente a fost trimis către parohiile din Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila.



.jpg)
