După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Activitatea Poliţiei de frontieră este afectată de invazia ţânţarilor
„Este o situaţie foarte neplăcută, motiv pentru care am solicitat prefecturilor şi primăriilor localităţilor afectate să stropească zona cu soluţii antiţânţari. Noi am primit semnale de la poliţiştii de frontieră, care spun că activitatea lor este mult îngreunată din cauza roiurilor de ţânţari“, a explicat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, comisar-şef Vasilica Tătaru
Conducerea Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DPF) Iaşi a solicitat reprezentanţilor Prefecturilor şi administraţiilor publice locale să adopte măsuri, pentru a stopa invazia de ţânţari din zona Văii Prutului. Comisarul-şef Vasilica Tătaru, purtător de cuvânt al DPF Iaşi, a declarat că a solicitat autorităţilor să se implice în stoparea acestui fenomen, ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la poliţiştii de frontieră. Potrivit reprezentantului DPF, în această situaţie se află mai multe localităţi din judeţele Vaslui şi Iaşi. „Este o situaţie foarte neplăcută, motiv pentru care am solicitat prefecturilor şi primăriilor localităţilor afectate să stropească zona cu soluţii antiţânţari. Noi am primit semnale de la poliţiştii de frontieră, care spun că activitatea lor este mult îngreunată din cauza roiurilor de ţânţari. Misiunile nu sunt afectate, dar sunt incovenienţe“, a explicat comisar-şef Vasilica Tătaru. Invazia ţânţarilor, provocată de ploile abundente şi de revărsarea Prutului Şi conducerea IJPF Vaslui a atras atenţia asupra faptului că poliţiştii de frontieră nu-şi pot desfăşura activitatea în condiţii normale, din cauza invaziei de ţânţari din zona Văii Prutului. Comisarul-şef Niţă Calancea, şeful IJPF Vaslui, a spus că, din cauza ploilor abundente, ce au determinat şi revărsarea Prutului, în localităţile de frontieră ale judeţului Vaslui a crescut foarte mult numărul ţânţarilor. „Misiunile poliţiştilor de frontieră sunt îngreunate. Este o situaţie foarte neplăcută, care trebuie să rezolve imediat. Problema este, însă, că noi nu dispunem de fonduri, motiv pentru care am solicitat sprijin prefectului“, a declarat comisarul-şef Niţă Calancea. Prefectul de Vaslui, Ciprian Iftimoaei, spune că responsabili de rezolvarea acestei probleme sunt primarii comunelor de pe Valea Prutului, afectate de acest fenomen. Localităţile afectate de invazia insectelor sunt Drînceni, Stanileşti, Berezeni, Vetrişoaia, Fălciu, Murgeni şi Lunca Banului.



.jpg)
