Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi ale Asociaţiei „Inteligenţa credinţei” la Cluj
Asociaţia Studenţească Teologică "Inteligenţa Credinţei", al cărei preşedinte este arhim. conf. univ. dr. Teofil Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, organizează câteva acţiuni cu rezonanţă culturală, religioasă şi patriotică. Astfel, joi, 22 martie, de la ora 17:00, are loc concertul de pricesne "Singur eşti şi azi, Iisuse?", în cadrul căruia evolează interpreţi de muzică populară din diferite regiuni ale ţării. Evenimentul are loc în Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie.
Marţi, 27 martie, de la ora 18:00, are loc cenaclul "Baladă pentru Basarabia" urmat de vizionarea filmului "Nuntă în Basarabia", în Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie. Un alt eveniment organziat de Asociaţia studenţească va avea loc joi, 26 aprilie, ora 18:00 şi va avea un scop caritabil . În cadrul spectacolului "Baladă pentru trecători" realizat în colaborare cu Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie", vor participa artişti de renume precum Veta Biriş, Sofia Vicoveanca, Iosif Ciocloda, Vasile Petroşan, Ileana Domuţă-Mastan, Aurelia Preda, Tiberiu Ceia, Nicuşor Iordan, Vicenţiu Mastan şi alţii.