După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Activităţi ale proiectului „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“
Activităţile din cadrul Concursului naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică "Copilul învaţă iubirea lui Hristos" continuă la Mediaş. După ce i-au vizitat pe bolnavii de la Spitalul Municipal, copiii de la Şcoala "George Popa" nr. 2 au realizat un minibazar la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" pentru a vinde obiectele confecţionate în cadrul activităţilor din proiect: felicitări, mărţişoare, ouă încondeiate. Îndrumaţi de pr. Flaviu Fleşer şi coordonaţi de profesoara de religie Monica Toth, copiii şi-au expus creaţiile şi au povestit din experienţele trăite în cadrul acţiunilor de la Spitalul Municipal Mediaş.
"Credincioşii au fost impresionaţi de munca copiilor şi am reuşit să strângem o frumoasă sumă de bani, ce va fi folosită în vederea ajutorării unor persoane în vârstă şi bolnave, aflate în situaţii delicate din punct de vedere material. În urma acţiunii de la biserica noastră, mai multe persoane ne-au venit în sprijin, oferindu-ne diferite produse alimentare şi sume mai mari de bani pentru acţiunile social-filantropice pe care le întreprindem în această perioadă", ne-a spus pr. Flaviu Fleşer. Activităţile din proiect vor continua cu colectă şi sortare de jucării ce vor fi dăruite copiilor cu dizabilităţi de la Centrul "Speranţa" din Mediaş. (Ş.M.)



.jpg)
