Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Activități catehetice la o parohie ialomițeană
La parohia ialomițeană Săveni a avut loc săptămâna trecută conferința „Credința în lanțuri - mărturisitorii din temnițele comuniste”, susținută de părintele Victor Manolache, preot la Parohia „Sfânta Treime” din Fetești.
Evenimentul a făcut parte din activitățile desfășurate în cadrul celei de‑a 17‑a ediții a Concursului Național Catehetic, iar publicul a fost format din tinerii Asociației Tineretului Ortodox Român - filiala Săveni. „Părintele a vorbit despre suferințele, curajul și jertfa sfinților mărturisitori ai credinței ortodoxe din perioada regimului comunist, aducând în lumină figuri precum: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, părintele Petru Dărăscu și mulți alții care au trăit în închisori, dar au rămas statornici în Hristos. Tinerii atoreni au fost activi, adresând întrebări despre modul în care acești martiri își păstrau nădejdea, despre viețile lor ascunse în întunericul celulelor și despre modul în care putem urma astăzi exemplul lor. Această conferință a fost un puternic moment de conștientizare a valorii credinței trăite cu demnitate și jertfă, consolidându‑le tinerilor sentimentul de apartenență la o Biserică vie, întemeiată pe mărturia sfinților”, ne‑a transmis pr. Florin Jugănaru, președinte ATOR Săveni.
Activitățile au continuat cu o expoziție dedicată patrimoniului liturgic, găzduită la Parohia Săveni, unde au fost expuse obiecte de mare valoare spirituală și culturală: antimise, veșminte preoțești și cărți de cult.



.jpg)
