Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activități cu tinerii la Biserica „Sfântul Pantelimon”
La Biserica „Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc din Capitală a debutat zilele trecute un nou atelier de pictură intitulat „Cu Hristos în suferință”. Acesta este organizat de departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” al parohiei. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 5 ani de la iniţierea lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sfântul Pantelimon” după incendiul din anul 2012.
Potrivit părintelui Bogdan Aurel Teleanu, coordonatorul departamentului pentru copii și tineret, tema acestui atelier de pictură a fost inspirată de mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care, oficiind Sfânta Liturghie şi binecuvântând lucrările de reabilitare de la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” - Foişorul de Foc din Capitală în urma incendiului care a afectat cupola şi turla sfântului locaş, a precizat următoarele: „Multele încercări sau situaţii de criză i-au maturizat pe oameni mai mult, i-au făcut mai atenţi în folosirea bunurilor materiale, mai receptivi în ceea ce priveşte folosirea posibilităţilor de a-i ajuta pe alţii. În general, situaţia de criză ne scoate din neutralitate şi indiferenţă. Cine trece prin suferinţă nu mai poate fi neutru. Depinde de noi ce sens dăm încercării. Dacă încercarea, suferinţa, boala, necazul, paguba devin un apel la întărire în credinţă mai intensă, la o exprimare a milosteniei şi întrajutorării mai intense, atunci suferinţa se transformă în biruinţă. Putem transforma un eşec în biruinţă, o pagubă în câştig, o pagubă materială în câştig spiritual, de sensibilizare a noastră în raport cu Dumnezeu şi cu semenii.”
În cadrul aceluiaşi departament a debutat şi atelierul de teatru „Osânda cărţilor”.
„«Ateneul Sfântului Pantelimon» intenţionează să pună în valoare sub coordonarea doamnei Simona Pandele cu ajutorul copiilor şi tinerilor piesa de teatru «Osânda cărţilor» dedicată rezistenţei prin cult a preoţilor de la Biserica «Sfântul Pantelimon» - Foişorul de Foc din Bucureşti, în faţa comunismului. Programul social-cultural de lucru cu copiii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani intitulat «Ateneul Sfântului Pantelimon» a fost reluat la Parohia «Sfântul Pantelimon» din Bucureşti începând cu anul 2008. Principiile de lucru cu copiii şi tinerii care participă la acest program au fost sintetizate în anul 2013 în cartea «Fântâna Ortodoxiei». Ulterior, în anul 2014, consiliul parohial a reînfiinţat oficial serviciul pentru tineret din cadrul comitetului parohial intitulat «Ateneul Sfântului Pantelimon», ale căror baze au fost puse în anul 1941 de către doi apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi şi părintele Petru Gh. Savin. Principalele activităţi desfăşurate de acest serviciu parohial sunt: prezentări, pelerinaje, activităţi sportive, colectare şi distribuire de ajutoare, muncă voluntară, publicarea unei foi parohiale, simpozioane, spectacole, recitaluri de muzică etc.”, a declarat părintele Bogdan Aurel Teleanu.