De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Activităţi cultural-educative la Şcoala „Ghiţă Mocanu“ din Oneşti
La începutul lunii decembrie, la Şcoala "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, a avut loc concursul "Clasa mea în prag de sărbătoare". Competiţia a constat în decorarea sălilor de clasă pentru sărbătoarea Crăciunului şi a fost câştigată de clasa I-a A (înv. Eugenia Sergentu) şi de clasa a V-a A (prof. Gabriela Fornica-Livada). Tot luna aceasta, la Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" din Oneşti a avut loc un spectacol de Crăciun organizat de prof. Aristică Vaida, în colaborare cu prof. Luminiţa Răileanu şi prof. Otilia Bârgăoanu. S-au intonat colinde din repertoriul naţional şi internaţional şi s-a jucat o scenetă. O parte din program a fost prezentat la Primăria Oneşti, Primăria Caşin şi la Colegiul Naţional "Grigore Moisil" din Oneşti. Pe 5 decembrie a avut loc şedinţa comisiei metodice a ariei curriculare "Om şi societate", cu tema "Sfinţii, prietenii şi ocrotitorii copiilor". Cu acest prilej s-a evidenţiat legătura între unitatea naţională şi creştinism, iar elevii Şcolii "Ghiţă Mocanu" au prezentat o colecţie de icoane pe sticlă realizate de ei. Pe 9 decembrie s-a desfăşurat Cupa Tineretului Preuniversitar, ediţia a II-a, unde echipa de handbal fete de la ciclul primar, cele de volei fete şi volei băieţi de la ciclul gimnazial au obţinut fiecare locul al II-lea. Tot în această lună, elevii Şcolii "Ghiţă Mocanu" au mers să colinde şi să ofere daruri bătrânilor din Aşezământul social-filantropic "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" Hârja şi la Centrul de Reeducare Târgu Ocna.






.jpg)
