Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l‑a ales luni, 11 mai, pe Mitropolitul Shio de Senaki și Chkorotsku în demnitatea de Patriarh Catolicos al Întregii Georgii. Ceremonia de întronizare în Scaunul patriarhal a avut loc astăzi, 12 mai, în Catedrala Svetițhoveli din orașul istoric Mtskheta. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Preafericitului Părinte Patriarh Shio al 3-lea al Georgiei.
Activităţi culturale la Parohia Udricani din Capitală
La Biserica „Sfântul Nicolae“ - Udricani din Bucureşti s-a desfăşurat recent un frumos eveniment artistic care a reunit atât nume celebre, cât şi mai puţin cunoscute, adulţi, dar şi copii. Este vorba despre concertul susţinut de Corul „Voci Bizantine“, dirijat de Florian Costea, care a lansat şi CD-ul „Vecernii româneşti“, ce cuprinde fragmente muzicale ale ritualului liturgic la care se referă titlul. Momentul muzical a fost întregit de participarea sopranei Felicia Filip. Copiii de la Şcoala Udricani în colaborare cu elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ au vernisat o expoziţie de pictură. Şi poezia a fost reprezentată la manifestare prin recitalul poetului Constantin Lucian, autorul cărţii „Zei de lut“, de la Editura Orizonturi. Din cartea amintită redăm în continuare poemul „Cap de pod“: „Când trec prin lumile de facle/ Văd un popor uitat în racle// Când trec de spaimele tăcerii/ Aud cum strigă-n mine ienicerii// Când trec prin spaima de tăcere/ Aud un şerb cum milă cere// Când trec prin cerurile toate/ Îl văd pe Horia sub roate// Când vin prin unda sorocită/ Timpul cu ţara se mărită// Iar când sosesc în cap de pod/ Un gând de veacuri îl deznod“. Evenimentul a fost organizat de doamna Elisabeta Pătuleanu şi pr. Constantin Pătuleanu, parohul bisericii. (D.Ş.)



.jpg)
