Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activităţi filantropice dedicate Crăciunului în Eparhia Iaşilor
Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor derulează în această perioadă o acţiune filantropică îndreptată spre oamenii nevoiaşi, în cadrul proiectului „Naşterea lui Hristos, bucuria sărbătorii“. În cadrul acestui program, în jur de 60 de familii care se confruntă cu o situaţie materială precară primesc pachete cu alimente de bază pentru a se bucura astfel alături de cei dragi pe parcursul sărbătorii Crăciunului. „Am dorit ca prin intermediul acestui proiect, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să aducem bucurie familiilor monoparentale sau cu mulţi copii. S-au oferit alimente nelipsite de pe masa fiecărei familii“, a spus pr. Valentin Mâncă, din cadrul Biroului de Asistenţă Socială „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a menţionat că la nivelul protopopiatelor din Eparhia Iaşilor se desfăşoară activităţi similare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor familiilor nevoiaşe. (C. C.)



.jpg)
