Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activităţi filantropice în Gorj
Parohia "Sfântul Dumitru" din localitatea gorjeană Polovragi desfăşoară mai multe activităţi filantropice. Astfel, săptămâna trecută, cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de hramul bisericii, 700 de credincioşi au participat la agapa frăţească organizată după Sfânta Liturghie. De asemenea, în fiecare duminică, părintele paroh Dumitru Ştoflea, împreună cu preoteasa Maria Ştoflea şi cu membrii grupului parohial de tineri se interesează de starea persoanelor vârstnice şi bolnave din localitate. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
