Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Activități recreative pentru copii la mănăstirea gălățeană Toflea
În această vară, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară un proiect social-educaţional, constând din organizarea unor tabere de o zi pentru copiii ce provin din familii cu venituri materiale modeste. Activităţile din cadrul acestui proiect se desfăşoară prin implicarea parohiilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Cea mai recentă acţiune din cadrul campaniei amintite a avut loc luni, 2 august, beneficiari fiind o grupă de copii din Parohia Brăhăşeşti 2 din cadrul Protopopiatului Tecuci, judeţul Galaţi. Însoţiţi de preotul paroh Cătălin Tudose şi de câteva cadre didactice, aceştia s-au deplasat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”-Toflea din nordul judeţului Galaţi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
Tabăra de vară organizată la vatra mănăstirească gălăţeană a fost pentru participanţi un bun prilej de a se bucura de frumusețea cadrului natural, vechea aşezare sihăstrească fiind situată în mijlocul unei păduri seculare. Activitățile desfășurate au cuprins jocuri tematice creative și recreative, cântece, obiectivul acestei acţiuni fiind crearea sau întărirea relaţiilor de prietenie din copii.
Un moment deosebit a fost cuvântul duhovnicesc de binecuvântare al părintelui Teoctist din cadrul acestei vetre monahale, în care i-a îndemnat pe copii la rugăciune și săvârșirea faptelor bune, dar şi la ajutorarea părinţilor în gospodărie, a bătrânilor şi a altor persoane vulnerabile.
La final, copiii au primit o gustare în trapeza mănăstirii, ziua încheindu-se cu o rugăciune de mulţumire pentru bucuria acestei zile şi pentru binecuvântarea de a poposi în mănăstirea ştefaniană.



.jpg)
