Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi religios-culturale şi dialog ecumenic
Parohia ortodoxă română "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Sfinţii Martiri Epictet şi Astion" din Salzburg este unul dintre exemplele de dialog şi ajutorare ecumenică la nivel practic, din Mitropolia ortodoxă română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
În cadrul Centrului Pastoral Ecumenic şi Cultural, amplasat în vecinătatea frumoasei biserici în stil maramureşean, se desfăşoară numeroase activităţi parohiale, conferinţe cu tematică spirituală, culturală şi ecumenică, lecţii de religie şi de limba română. Preotul paroh Dumitru Viezuianu împreună cu alte trei cadre didactice predau religia ortodoxă în şcoli, anul acesta fiind înscrişi la ora de religie aproximativ 120 de elevi ortodocşi din 21 de şcoli. Tinerii frecventează biblioteca parohială, se implică în executarea şi prezentarea de obiecte de artă populară şi iconografie şi organizează expoziţii, cu diferite ocazii. Ziua Porţilor Deschise Ultima expoziţie organizată de parohie s-a desfăşurat anul acesta, în luna aprilie, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise, în parteneriat cu Fundaţia "Pro Oriente" şi cu Institutul pentru Creştinismul Răsăritean Mayr-Melnhof. Manifestările au debutat cu expoziţia de fotografie, cu etapele construcţiei bisericii şi a Centrului Parohial, ecumenic şi cultural. Pe tot parcursul zilei, oaspeţii au beneficiat de un ghidaj special şi au putut cunoaşte biserica, obiectele liturgice şi icoanele din lăcaşul de cult. În Centrul Parohial, oaspeţii au putut viziona un film cu secvenţe din slujba sfinţirii bisericii în anul 2009 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limbile română şi germană, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul "Johannes Chrysostomos Chor" din Tirol. Sub coordonarea doamnei Mirela Matici, copiii şi tinerii au putut deprinde arta încondeierii ouălor de Paşti. Părintele paroh Dumitru Viezuianu a susţinut o prelegere intitulată "Introducere în spiritualitatea ortodoxă", iar pictorul Mag. John Reves a vorbit despre "Semnificaţia Icoanei". Evenimentul s-a încheiat prin conferinţa academică a Fundaţiei ecumenice "Pro Oriente", cu tema "Experienţa mea într-o mănăstire ortodoxă din România", susţinută de prof. univ. dr. Philip Harnoncourt. Biserica a fost sfinţită în 2009 de Patriarhul României Parohia este membră în Organizaţia Ecumenică locală (ÖAK), iar faptul acesta a avut un rol important în edificarea sfântului lăcaş. "Deschiderea ecumenică specifică Bisericii Ortodoxe Române pe care am practicat-o cu competenţă în vestul Austriei a determinat autorităţile bisericeşti şi civile să aprobe proiectul de construcţie al bisericii, iar mass-media din Austria ne-a fost alături cu entuziasm în toate etapele edificării sfântului lăcaş. Astfel, înălţarea acestei biserici a devenit posibilă prin bunăvoinţa creştină fraternă arătată de părinţii benedictini de la Abaţia Sankt Peter, care au oferit terenul pentru construcţia bisericii, precum şi prin susţinerea financiară importantă din partea Fundaţiei "Propter Homines" (Vaduz-Liechtenstein) şi a altor binefăcători de aici sau din ţară", ne-a spus părintele paroh Dumitru Viezuianu. Parohia românească a fost înfiinţată în 1976, cu binecuvântarea patriarhului de atunci, Justinian Marina. Biserica a fost sfinţită la 13 iunie 2009 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În scurt timp, biserica a devenit un important loc de pelerinaj, fiind vizitată şi apreciată de pelerinii din multe ţări europene.