În cadrul manifestărilor desfăşurate sub genericul „Iubirea de aproapele meu“, beneficiarii Centrului de îngrijire socială din Milcoiu au primit săptămâna aceasta vizita unui grup de oameni de cultură din Vâlcea, însoţiţi de părintele Emanoil Bărbuţ, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Râmnicu Vâlcea. Manifestarea social-culturală a fost organizată de Asociaţia Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea, Societatea Culturală „Anton Pann“ Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea – Secţia Împrumut carte pentru adulţi, Sala de lectură, Secţia Etnografie şi folclor, Parohia Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea, voluntarii Centrului de Informare Europe Direct Vâlcea, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. În cadrul întrunirii desfăşurate la Centrul de îngrijire socială din Milcoiu, invitaţii au vorbit despre Dumnezeu, despre iubirea de aproapele, despre suferinţă şi despre nobleţea sufletească. Un spectacol de muzică şi poezie a făcut să vibreze de bucurie inimile tuturor celor prezenţi: invitaţi, asistaţi social, cadre medicale şi angajaţi ai centrului. Membrii delegaţiei: Violeta Scrociob – artist plastic, Tatiana Mărcoianu – interpret muzică populară, Antoanela Enăcache – membră a Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe, Gigi Poşircă – poet, Paul Stănişor – artist plastic, pr. Emanoil Bărbuţ – parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea, Zenovia Zamfir – scriitoare, iniţiatoarea proiectului, au primit în semn de preţuire cuvintele de mulţumire cuprinse într-o scrisoare semnată de toţi cei asistaţi social: „Beneficiarii Centrului de îngrijire şi asistenţă Milcoiu, cărora le-aţi înseninat viaţa cu o vorbă bună, un cântec şi o rugăciune, în ziua de 15 octombrie 2013, vă mulţumesc din sufet. Suntem impresionaţi de disponibilitatea dumneavoastră sufletească de a vă apleca asupra suferinţei umane“. (Arhid. Ioan Liviu Găman)