Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
„Adevărata normalitate este întoarcerea la Hristos”
Credincioșii care au venit duminică la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca au avut bucuria de a se ruga împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură. Preasfinția Sa a arătat că „pentru toți cei zece leproşi din pilda citită a existat o întoarcere, însă doar unul s-a întors la Hristos, ceilalţi nouă s-au întors la viaţa lor de zi cu zi. (…) Se tot vorbeşte în ziua de azi, în contextul pandemiei, de întoarcerea la normalitate, însă adevărata întoarcere la normalitate este întoarcerea la Hristos”, a afirmat ierarhul, care a adăugat că „trebuie să conştientizăm că boala, atunci când o îngăduie Dumnezeu, poate să fie o şansă şi o chemare la solidaritate, precum şi un motiv consistent să ne întoarcem la Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei clujene, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, dintre care mulţi au asistat la slujbă de afară, în ciuda frigului.



.jpg)
