Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Admitere pentru locurile rămase libere la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
În perioada 1-3 septembrie 2014, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ organizează a III-a etapă de admitere şi susţinerea probelor de aptitudini în vederea ocupării locurilor rămase libere la cele două specializări - Teologie ortodoxă (11 locuri) şi Teologie patrimoniu cultural (13 locuri).
Numărul locurilor rămase neocupate la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ sunt 11 la specializarea Teologie ortodoxă, cursuri de zi (clasă de băieţi) şi 13 la specializarea Teologie patrimoniu cultural, cursuri de zi (clasă de băieţi şi fete).
A III-a etapă de admitere la seminarul nemţean se va desfăşura după următorul calendar: 1 septembrie - înscrierea candidaţilor, 2 septembrie - desfăşurarea probelor de aptitudini, 3 septembrie - afişarea rezultatelor.
Calificările profesionale dobândite la absolvirea seminarului sunt preot cu studii medii, pentru specializarea Teologie ortodoxă, şi tehnician pentru lucrări artistice-patrimoniu (desen, pictură, sculptură, restaurare, arhitectură, design etc.), pentru specializarea Teologie patrimoniu. Durata anilor de studiu este de 4 ani, din care ciclul inferior de liceu - clasele IX-X - şi ciclul superior de liceu - clasele XI-XII.
Referitor la posibilităţile privind continuarea studiilor universitare, absolvenţii de seminar (liceu) de la ambele specializări, după finalizarea studiilor liceale (clasa a XII-a), pot opta pentru orice tip de specializare din cadrul oricărei facultăţi.
Ce trebuie să conţină dosarul de înscriere la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“:
1. Cerere de înscriere (tip);
2. Binecuvântarea chiriarhului locului, în original;
- candidaţii din Eparhia Iaşilor vor completa o cerere tip la secretariatul şcolii;
- candidaţii din celelalte eparhii vor prezenta odată cu înscrierea şi binecuvântarea chiriarhului locului;
3. Foaia matricolă, în original;
4. Fişa de înscriere, fără completare de coduri, în original;
5. Anexa la fişa de înscriere, în original. ATENŢIE! Candidaţii nemulţumiţi de repartizarea computerizată la licee, după renunţarea prin cerere scrisă, au posibilitatea de a ridica de la şcoală o nouă fişă de înscriere (fără completare de opţiuni în fişă).
6. Recomandarea preotului paroh şi a consiliului parohial, în original;
7. Certificat de botez ortodox, original sau copie legalizată;
8. Certificat de naştere, în copie legalizată;
9. Cartea de identitate, în xerocopie;
10. Fişa medicală conform modelului anexat, în original;
11. Avizul epidemiologic de la medicul de familie, în original.
Detalii mai multe privind cea de-a III-a etapă de admitere organizată de Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ pot fi aflate la numărul de telefon 0233/ 25.18.76, la adresa de email stvcmn@yahoo.com sau pe site-ul oficial al unităţii de învăţământ, www.semmnt.ro. (Tudorel Rusu)