Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Admiterea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ
Absolvenţii de gimnaziu care au promovat testele naţionale sau care au obţinut certificat de capacitate se pot înscrie, în perioada 28-30 mai, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. Desfăşurarea probelor de aptitudini va avea loc de pe 31 mai până pe 2 iunie, urmând ca pe 5 iunie să se afişeze rezultatele. Candidaţii vor susţine două probe orale (verificarea dicţiei prin rostirea unei rugăciuni şi a aptitudinilor muzicale prin intonarea unei cântări religioase) şi o lucrare scrisă. Oferta educaţională pentru clasa a IX-a Teologie pastorală este de 28 de locuri. Mai multe informaţii pot fi obţinute la numărul de telefon 0233.229.550. (C.C.)



.jpg)
