Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Adunarea anuală a preoţilor militari, la Râmnicu Vâlcea
La Centrul de pregătire pentru Geniu - "Panait Donici" din Râmnicu Vâlcea, în perioada 31 mai - 3 iunie, s-a desfăşurat Adunarea anuală a preoţilor militari din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre - Divizia I "Dacica" şi din unităţile direct subordonate, informează arhiram.ro.
Activităţile au început marţi, 1 iunie, în Capela militară "Sfântul Dimitrie" a Unităţii Militare "Panait Donici" din Râmnicu Vâlcea, unde Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, urmată de o slujbă de Te-Deum. După oficierea slujbei religioase, în sala de conferinţe a unităţii militare, a urmat deschiderea lucrărilor, cu un cuvânt de învăţătură adresat participanţilor de către PS Emilian Lovişteanul. Programul a continuat cu prezentarea raportului de activitate a Asistenţei Religioase din Divizia I Infanterie de către părintele Nicolae Postolea. La eveniment au participat părintele Alin Gherghinoiu, protoiereu de Râmnicu Vâlcea, comandantul Centrului de pregătire pentru Geniu - "Panait Donici", lt.-col. Dan Marin, cadre militare, 25 de preoţi militari şi alţi credincioşi din municipiu. Participanţii au vizitat Muzeul unităţii militare, iar apoi, preoţii militari au mers într-un pelerinaj la mănăstirile Cozia, Turnu şi Ostrov.



.jpg)
