Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Peste 28.000 de pelerini în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

Peste 28.000 de pelerini în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

Galerie foto (34) Galerie foto (34) Știri
Un articol de: Pr. Flavius Popa - 14 Octombrie 2026

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare, adună an de an mii de suflete în rugăciune, pentru a primi binecuvântarea celei care de peste 385 de ani ocrotește Iașiul și Moldova. Hramul din acest an a reunit peste 28.000 de credincioși, care au participat la Sfânta Liturghie oficiată pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt de un sobor de 28 de ierarhi din țară și din străinătate, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Dimitrios, Mitropolitul Franței și Exarhul Europei (Patriarhia Ecumenică).

Sărbătoarea Iașiului a adunat în această perioadă peste 180.000 de credincioși din întreaga lume ortodoxă, veniți să se închine la cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Punctul culminant al pelerinajului, Sfânta Liturghie arhierească, a fost săvârșită pe podiumul special amenajat la limita cu pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane, de un sobor de 28 de ierarhi, atât din țară, cât și din străinătate. Slujba a fost oficiată de Înalt­­preasfinţitul Părinte Mitropolit Dimitrios. Împreună cu ierarhul protos au slujit Înaltprea­sfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas; Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor; Înalt­preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Înalt­prea­­sfinţitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum; Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Prea­sfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfinţitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei şi Islandei; Preasfinţitul Părinte Jakob, Episcop-vicar al Mitropoliei de Strumica; Prea­sfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Chişinăului; Preasfinţitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale; Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; Preasfinţitul Părinte Teofil Trotuşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului; Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului; Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte Maxim Danubianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul reunit al corurilor „Byzantion” și „Mini Byzantion”, coordonat de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu.

„Să o păziți cu evlavie și să o lăsați să vă păzească”

După momentul citirii Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Franței a vorbit despre legătura duhovnicească dintre Sfânta Parascheva și comunitățile ortodoxe din diasporă, evidențiind exemplul sfintei în păstrarea credinței și a identității, dar și deschiderea față de toate popoarele: „Ne aflăm în fața frățiilor voastre, aducându-vă salutul Marii Biserici a lui Hristos (Biserica Constantinopolului), dar și al diasporei ortodoxe din Franța, existând o tainică înrudire între noi și Sfânta Parascheva. Așa cum ea a călătorit din loc în loc, fără a-și pierde vreodată identitatea, tot așa și popoarele ortodoxe de astăzi, împrăștiate în Occident, în pribegie, departe de patrie, găsesc în Sfânta un exemplu despre cum să își păstreze aprinsă flacăra credinței în străinătate. Permiteți-mi să mă opresc puțin mai mult asupra acestei înrudiri, deoarece ea atinge însuși fundamentul misiunii noastre. Popoarele ortodoxe de astăzi, din Europa de Vest, din Franța, din America, din toate colțurile lumii, trăiesc experiența însingurării pe care a trăit-o și Sfânta Parascheva. Într-un mediu străin și adesea indiferent, copiii de imigranți, muncitorii departe de țările lor natale și familiile ortodoxe încearcă să-și păstreze vie limba, obiceiurile și, mai presus de toate, credința. Cine ar putea fi o călăuză mai bună pentru ei decât Sfânta Parascheva, cea care a rămas fidelă identității sale fără a se izola, fiind deschisă față de toți, fără, însă, a se lăsa asimilată? Deoarece exilul sau pribegia, frații mei, ascunde două mari pericole. Primul pericol poate pune omul în situația de a-și pierde credința și identitatea și de a se dizolva în lumea înconjurătoare, de a uita cine este și de unde vine. Al doilea, exact opusul, este acela de a se închide în el însuși și de a transforma credința într-un izolaționism individual și etnic, uitând că Evanghelia se adresează tuturor nea­murilor. Sfânta noastră a evitat aceste două primejdii. A păstrat aprinsă flacăra credinței și, în același timp, a devenit lumină pentru toate popoarele în locurile prin care a trecut. Aceasta este adevărata ecumenicitate a Ortodoxiei. În Paris, în orașul luminilor, așa cum i se spune, Biserica Ortodoxă a Franței se străduiește zilnic să transmită cealaltă Lumină, cea necreată, Lumina lui Hristos. Greci, români, ruși, sârbi, arabi, francezi, toți împreună suntem o singură Biserică, Trupul lui Hristos. Și când ne închinăm la moaștele sfinților, ne amintim că nu suntem niciodată singuri, că Biserica luptătoare de pe pământ și cea triumfătoare din ceruri constituie o comuniune de iubire de nedivizat. Sfânta Parascheva este mândria comună a tuturor ortodocșilor. Dumnezeu v-a încredințat vouă această comoară; să o păziți cu evlavie și să o lăsați să vă păzească, dar și să strălucească în întreaga lume ortodoxă”.

Tineri premiați pentru excelență

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a premiat, în cadrul slujbei, zece tineri cu rezultate remarcabile în diferite domenii ale educației, științei și culturii. Momentul a marcat prezentarea publică a Programului educațional „Bursierii Sfintei Parascheva”, un nou proiect al Arhiepiscopiei Iașilor, derulat prin Fiideajutor.ro - Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dedicat susținerii tinerilor cu reușite academice deosebite și potențial remarcabil.

Primii zece dintre cei 24 de bursieri au fost invitați pe scenă și premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan: Alexandra Mihaela Aramă, Alexia Rodica Nemțeanu, Elisa Gabriela Todirișcă, Alexandra Ioana Șerban, Miruna Elena Corduneanu, Ana Maria Corduneanu, Alexandra Marițencu, Mihai Ilinca, Robert Capotă și Veronica Horopciuc.

O particularitate importantă a programului este deschiderea către toate domeniile cunoaș­terii și ale performanței, indiferent dacă vorbim despre teologie, matematică, robotică, inginerie, cercetare științifică, medicină, geografie, literatură, muzică sau sport.

În cadrul concursului organizat de Arhiepiscopia Iașilor, 24 de elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi au fost admiși în Programul educațional „Bursierii Sfintei Parascheva”. Aceștia vor beneficia, timp de un an, de burse lunare cu valori cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei, existând perspectiva continuării sprijinului în anii următori.

„Ce vă aduce aici, iubiți pelerini? Cine vă cheamă?”

Spre finalul Sfintei Liturghii, Înaltprea­sfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de binecuvântare către mulțime, menționând tot­odată că, prin pelerinaj, creștinul își îmbogățește sufletul: „Întâlnirea cu Sfânta Parascheva pe care mulți pelerini o așteaptă un an, de la un hram la altul, este scopul principal al pelerinajului. În același timp, răstimpul așteptării îndelungate este prilej bun ca oamenii să se cunoască între ei, să-și vorbească, să lege prietenii. Se încurajează unii pe alții, se ajută, apare ce-i mai bun în ei. Pelerinajul devine spațiu al comuniunii, al descoperirii celuilalt în bunătatea, delicatețea și valoarea lui. Pelerinajul așază împreună și multe instituții publice și private, voluntari din licee și universități ieșene care vor să-și arate rolul de gazdă, auzindu-se adesea: «Părinte, pot și eu ajuta cu ceva?»”.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat în continuare că pelerinajul este un act de credință: „Înscriindu-se în alaiul pelerinilor, creștinul unește pocăința cu smerenia. Duhul de pocăință și cugetarea smerită îl transpun în lumea adâncă a Duhului Sfânt. Iar Duhul îi descoperă veșnicia încă de acum, încă de aici și îl ajută să evite cea mai gravă boală: boala necredinței. Primind, apoi, Euharistia Trupului și Sângelui lui Hristos, pelerinii se apropie de convingerea că «Evanghelia ... (nu stă) numai în cuvânt, ci și întru putere și în Duhul Sfânt și în deplină încredințare», cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Tes. 1, 5). Credința în Dumnezeu, evlavia față de sfinți și cinstirea sfintelor moaște, atitudinea de răbdare și îngăduință, duhul de pocăință, încununate cu Dumnezeiasca Împărtășire, sunt stări care îmbogățesc sufletul pelerinului. Cu sufletul mai bogat, pelerinul se întoarce la ale sale. Are bucuria împlinirii unui demers, și anume a ajuns la racla Sfintei în zilele ei de prăznuire. Împreună cu acest deziderat împlinit, pelerinii duc cu ei în familie și-n societate pacea și bucuria pe care le-au trăit aici. Se întorc acasă poate mai buni, mai smeriți, mai înțelegători față de slăbiciunile altora”.

Cei doi sfinți rămân până la ultimul pelerin

În această după‑amiază, de la ora 16:00, la Catedrala Mitropolitană se va săvârși Paraclisul Sfintei Parascheva, iar de la ora 19:00 va avea loc slujba Privegherii în cinstea Sfinților Iosif cel Milostiv și Blandina. Joi, pe 15 octombrie, de la ora 7:00, vor avea loc Miezonoptica, Acatistul Sfântului Iosif cel Milostiv și Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.

Cele două racle ale Sfinților Cuvioşi Parascheva de la Iaşi și Paisie de la Sihăstria rămân în baldachinul de la Căminul preoțesc „Sfântul ­Gheorghe” până la închinarea ultimului pelerin.

 

Citeşte mai multe despre:   Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași  -   pelerinaj  -   hram  -   Catedrala Mitropolitană din Iași