Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei
La Centrul eparhial din Miercurea Ciuc, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a desfăşurat sâmbătă, 16 ianuarie, şedinţa anuală de lucru a Adunării eparhiale.
Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc de către Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, înconjurat de un sobor din care au făcut parte stareții din eparhie, membrii Permanenței Consiliului eparhial, părinţii protopopi şi membrii clerici ai Adunării eparhiale. Părintele Eugen Teodor Bijec, consilier eparhial, a rostit un cuvânt, intitulat „Valoarea timpului și importanța muncii omului - perspective duhovnicești”.
În continuare, în sala de ședinţe „Miron Patriarhul” a Centrului eparhial s-au derulat lucrările ședinței Adunării eparhiale. În deschidere, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat tuturor celor prezenți cuvântul „Valoarea sufletului și locurile de veci”.
A urmat citirea rapoartelor pe sectoare în care au fost reflectate activităţile desfăşurate anul trecut la nivel eparhial.
Plenul Adunării eparhiale a luat act de activitățile desfășurate de așezămintele monahale, de parohii, de protopopiate și de la Centrul eparhial, de activităţile culturale, misionare, administrativ-gospodărești, programele social-filantropice și proiectele educative cu tinerii desfăşurate în anul 2020.
Rapoartele au fost aprobate, apoi, de către plen şi au urmat intervenţii ale oficialităţilor judeţene şi locale, ale clericilor și mirenilor, fiind apreciate realizările din eparhie, legătura instituțională dintre Biserică și instituțiile de stat locale și județene în Covasna și Harghita, coeziunea factorilor decizionali ai societății civile din zonă cu Centrul eparhial și cu unitățile ecleziale marcate de actuala pandemie.
În contextul „Anului omagial al pastorației românilor din afara României” și al „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română” s-a decis identificarea la nivelul Centrului eparhial și al protopopiatelor a unor măsuri de dinamizare a pastorației familiilor afectate de plecarea unor membri în afara granițelor țării. De asemenea, a fost propusă înscrierea cimitirelor eparhiale într-un program liturgic, duhovnicesc și cultural de restituire a memoriei acestora, printr-o serie de acțiuni concrete, astfel încât să fie repuse în valoare personalitățile celor mai vrednici dintre cei înmormântați în ele.
Totodată, se va avea în vedere îngrijirea cimitirelor, în special cele din parohiile misionare din mediul rural, multe depopulate, cimitirele fiind parte indispensabilă a cultului ortodox.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei a adresat mulţumiri tuturor celor care au sprijinit lucrarea Episcopiei Covasnei și Harghitei în decursul anului 2020.