După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Adunarea Generală a Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial din Buzău a găzduit sâmbătă, 13 februarie 2021, Adunarea Generală a Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO - ABV).
Evenimentul a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, președintele de onoare al asociației.
La întâlnire au participat reprezentante ale celor peste 8.000 de membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe din toate comunitățile eparhiei.
După cuvântul introductiv al părintelui Ionuț-Cristian Vuță, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar, Ana Săcrieru, președinta asociației, a prezentat activitățile desfășurate de-a lungul anului 2020.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a subliniat importanța realizării acestor activități, în spiritul continuității existente la nivelul eparhiei în ceea ce privește îndeplinirea de către femeile creștine a misiunii lor frumoase pe care o au în educarea copiilor și în întrajutorarea semenilor.
În total, au fost organizate 27 de evenimente culturale și educaționale, precum și acțiuni social-filantropice, pentru care a fost alocată suma de 109.701 lei.



.jpg)
