După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din MMB, la Nemţişor
În perioada 28-31 iulie 2011, la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, va avea loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB). Tema celei de-a doua ediţii a Adunării de la Nemţişor va fi "Exerciţii pentru descoperirea vocaţiei - a fi un bun creştin, a fi un bun profesionist". Vineri dimineaţă, de la ora 7:30, Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, va săvârşi Sfânta Liturghie pe un podium amenajat la Nemţişor. Programul zilnic va cuprinde sesiuni de discuţii pe grupe, activităţi sportive, conferinţe, pelerinaje ş.a. Sâmbătă dimineaţă, IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. (C.C.)



.jpg)
