După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Adunarea tinerilor din Episcopia Severinului, la a II-a ediţie
Mănăstirea mehedinţeană Topolniţa a găzduit duminică, 29 mai, a II-a ediţie a "Adunării tinerilor creştin-ortodocşi din Episcopia Severinului şi Strehaiei". Manifestarea a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Invitaţi speciali la această acţiune au fost prof. Dimitrie Tselengidis, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, şi pr. prof. Gheorghe Metallinos, de la Facultatea de Teologie din Atena. Cei doi teologi greci au susţinut referatele "Premise ale vieţii sfânt-duhovniceşti" şi "Relaţiile dintre tineri în Ortodoxie şi educaţia lor în lumina credinţei ortodoxe". Evenimentul a fost organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi şi cu sprijinul Mănăstirii Topolniţa. Au participat 250 de tineri din cuprinsul eparhiei, însoţiţi de preoţii coordonatori sau de profesorii de religie.
Anul acesta, tema întâlnirii a fost: "Tinereţe şi iubire în Ortodoxie". Moderatoarea seminariilor de formare a fost monahia Siluana Vlad, de la Mănăstirea Sfântul Siluan Athonitul din Iaşi. Manifestarea de spiritualitate şi-a propus să dezvolte în rândul tinerilor mehedinţeni abilităţile de comunicare, sporirea respectului faţă de părinţi şi de familie. La final, PS Nicodim şi-a exprimat dorinţa ca această acţiune să devină o tradiţie pentru Episcopia Severinului. (Alexandra Dediu)



.jpg)
