Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Agenţia de ştiri BASILICA împlineşte 5 ani

Agenţia de ştiri BASILICA împlineşte 5 ani

Data: 14 Iunie 2013

Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române împlineşte mâine, 16 iunie, cinci ani de activitate. Înfiinţată la 27 octombrie 2007, odată cu inaugurarea Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Agenţia de ştiri şi-a început oficial activitatea câteva luni mai târziu, într-o altă zi plină de semnificaţii teologico-sociale: sărbătoarea Sfintei Treimi, 16 iunie 2008. În lumina acestui mare praznic, a fost lansat pe internet site-ul basilica.ro, venind astfel în întâmpinarea nevoilor de informaţie religioasă ale unui număr în permanentă creştere de utilizatori de internet. În cei cinci ani de activitate, Agenţia de ştiri BASILICA a reuşit să reflecte în peisajul mediatic actual realitatea, aşa cum este văzută de către însuşi corpul eclesial, la toate nivelurile: ierarhie, cler, viaţa monahală şi laicat, prezentând sub forma ştirilor şi a documentelor de presă instituţiile, activităţile şi atitudinile Bisericii Ortodoxe Române în diferitele probleme actuale. Ştirile şi informaţiile cuprind date referitoare la viaţa bisericească din ţară sau din străinătate: activitatea Patriarhului României, hotărârile Sfântului Sinod, activităţi desfăşurate de eparhii, mănăstiri şi parohii, şcoli teologice şi asociaţii bisericeşti, dialogul Bisericii cu societatea, cooperarea interortodoxă, dialogul interconfesional şi interreligios.

De-a lungul celor 5 ani, Agenţia de ştiri BASILICA a înregistrat o creştere exponenţială de la un an la altul în ceea ce priveşte volumul şi calitatea ştirilor. „Astăzi, vorbim despre mai mult de 35.000 de ştiri şi informaţii postate pe site-ul basilica.ro. Suntem accesaţi din peste 6.500 de oraşe din 170 de ţări şi există linkuri către site-ul nostru de la alte 600 de site-uri din lume.

De exemplu, dacă ne referim la anii omagiali pe care i-am mediatizat, constatăm că în 2009 am avut 256 de ştiri, în 2010 am avut 639 ştiri, în 2011 am avut 606 ştiri, în 2012 am avut 626 ştiri şi avem o creştere anul trecut dedicat Tainei Sfântului Maslu de 1.287 de ştiri“, ne-a declarat pr. consilier patriarhal Ciprian Apetrei, directorul Agenţiei de ştiri BASILICA. (Gh.C. Popa)