La Liceul ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, s-a desfăşurat, în data de 15 martie, etapa județeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, competiţie la care s-au înscris 305 elevi de la 50 de unităţi de învăţământ din judeţul Bihor, calificați în această etapă după susținerea unei probe în cadrul etapei pe școală, reprezentând cultul ortodox, greco-catolic, penticostal și baptist. La această etapă a competiției au fost prezenți 289 de elevi din clasele V-XII, un număr record de elevi raportat la ultimele ediții.
Ajunul Bobotezei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În ajunul praznicului împărătesc al Bobotezei, preoții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” au binevestit Botezul Domnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, oficiată de către slujitori ai catedralei în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a săvârșit slujba Aghesmei Mari la Altarul special amenajat în incinta așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La final, cei prezenți au fost binecuvântați de Înaltpreasfinția Sa cu apă sfințită.
Apoi, preoții slujitori, conduși de arhimandritul Serafim Grigoraș, au mers la Reședința Arhiepiscopală, unde au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. După oficierea unui Polihroniu, ierarhul i-a binecuvântat pe cei care au vestit Dumnezeiasca Arătare a Domnului nostru Iisus Hristos la râul Iordan.
Pentru această zi, Înaltpreasfinția Sa a pregătit un cuvânt de învățătură despre Sfințirea Mare a apei, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a adus în atenție ierurgiile ca lucrări văzute ale Duhului Sfânt, a prezentat cum sunt împărțite în Molitfelnic și a evidențiat cele mai importante aspecte despre Agheasma Mare, subliniind că aceasta este precum o dovadă a părtășiei la Botezul Domnului.