Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ajutor pentru sinistraţi din partea parohiilor Protopopiatului Moineşti

Ajutor pentru sinistraţi din partea parohiilor Protopopiatului Moineşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Tudor Rusu - 23 Feb 2012

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, credincioşii din parohiile din cadrul Protopopiatului Moineşti au demarat campanii de colectare pentru persoanele afectate de ninsori din judeţele Vrancea şi Buzău. S-au colectat până acum peste 35 de pachete cu alimente neperisabile, haine, pături şi cca. 100 mc de lemn pentru foc, primul camion cu lemne pornind luni, 20 februarie 2012, spre localităţile calamitate. "Nu cu foarte mult timp în urmă oamenii de pe Valea Muntelui erau ei înşişi sinistraţi, atunci când apele au provocat inundaţii în repetate rânduri. Oamenii nu au rămas indiferenţi atunci şi au sărit în sprijinul lor, iar acum e rândul nostru să îi ajutăm pe cei ce ne-au ajutat. Este o formă de recunoştinţă şi de solidaritate creştină", a menţionat părintele protopop al Protopopiatului Moineşti, Costel Mareş.

Pe lângă ajutorul în alimente şi lemne pentru foc, peste 40 de credincioşi, coordonaţi de preotul Vasile-Cristinel Balcan de la parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Apa Asău, au pornit luni spre comuna Slobozia Bradului, satul Olăreni, din judeţul Vrancea. "Aici am ajutat la îndepărtarea zăpezii din curţile localnicilor, intervenindu-se la aproximativ 32 de gospodării. Această comunitate este alcătuită din aproximativ 40 de familii, majoritatea fiind bătrâni, în vârstă de peste 70 de ani, şi singuri. Am oferit acestor familii sprijinul nostru, dar şi ajutoare constând în pături şi alimente în valoare de 1800 de lei", a spus părintele Vasile-Cristinel Balcan. Colecta iniţiată de Protopopiatul Moineşti este încă în desfăşurare. "Acţiunea parohiei Apa Asău nu este una singulară, mai multe parohii din Protopopiatul Moineşti participând la campania de sprijinire a persoanelor afectate de ninsori şi viscol. Până acum, suma totală a ajutoarelor colectate se ridică la aproximativ 15.000 de lei, esenţial fiind în această campanie nu sprijinul material în sine, deşi nici acesta nu este de neglijat, ci mai ales gestul de omenie şi solidaritate creştină, mâna întinsă celui aflat în nevoie; nu ura este opusul dragostei, ci indiferenţa, nepăsarea şi egoismul", a declarat părintele protopop Costel Mareş.

Toate aceste acţiuni filantropice ale Protopopiatului Moineşti se desfăşoară în colaborare cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei care, prin părintele Constantin Călin, consilier în cadrul Sectorului social-misionar, a identificat familiile care au urgentă nevoie de sprijin, ajutoarele ce vor sosi urmând să fie distribuite cu prioritate celor aflaţi în situaţii critice.