Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Ajutor pentru Uricani din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ziua de 8 februarie 2011, Arhiepiscopia Bucureştilor a donat 10.000 lei în contul Episcopiei Devei şi Hunedoarei pentru familiile celor cinci mineri decedaţi în urma exploziei din mina Uricani. Astfel, fiecare familie va primi câte 2.000 de lei prin intermediul reprezentanţilor Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Eparhiile şi credincioşii care doresc să ajute familiile îndoliate ale celor cinci mineri decedaţi la mina din Uricani în ziua de 5 februarie 2011 pot depune bani în contul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, RO51RZBR0000060012187719, Raiffeisen Bank Deva, cu menţiunea "Ajutor pentru Uricani". (Biroul de presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
