După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Al XIII-lea Congres Ortodox din Europa Occidentală
Oraşul Amiens din Franţa va fi gazda celui de-al XIII-lea Congres Ortodox din Europa Occidentală. Reuniunea se va desfăşura între 30 aprilie şi 3 mai 2009 şi va avea ca temă centrală „Creaţia predată în mâinile noastre“, după cum informează Agenţia de Ştiri a Patriarhiei Române. Două dintre subiectele discuţiilor este locul omului şi responsabilitatea sa pe pământ, modalităţile de creştere a solidarităţii şi comuniunii interumane. În ultima zi a congresului, Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi de Nord, va rosti o omilie în cadrul Sfintei Liturghii. De asemenea, în programul manifestării este inclus şi un moment comemorativ pentru teologul Olivier Clément, trecut la cele veşnice pe 15 ianuarie, anul acesta.



.jpg)
