Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Alături de familiile afectate de inundații

Alături de familiile afectate de inundații

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 06 Iulie 2016

În urma ploilor abundente din luna iunie, mai multe localităţi din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi Episcopiei Caransebeşului au fost afectate de inundaţii. Prin sectoarele social-filantropice şi misionare ale acestor eparhii, Biserica a venit în sprijinul familiilor care au suferit pagube, oferindu-le atât ajutoare materiale, cât şi financiare.

Zeci de gospodării din mai multe localități vrâncene au fost afectate de ploile abundente din luna iunie a acestui an. Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a venit în sprijinul familiilor afectate de inundații și le-a oferit mai multe ajutoare, pentru a depăși aceste momente dificile. Cu binecuvântarea Înalt­preasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în perioada 27 iunie - 1 iulie, reprezentanții Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei s-au deplasat în localitățile Reghiu, Pitulușa și Bolotești din județul Vrancea și au împărțit familiilor greu încercate alimente, produse de curățenie și igienă, haine și carduri cadou, prin care să-și achiziționeze materiale de construcții necesare reabilitării gospodăriilor și caselor lovite de ape. De asemenea, în perioada următoare, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei va desfășura și alte acțiuni de ajutorare a celor care au avut de suferit din cauza inundațiilor.

Sinistrații au primit ajutor din partea Episcopiei Caransebeșului

În Episcopia Caransebeşului, reprezentanţi ai Sectorului social-filantropic şi misionar au împărțit alimente tuturor celor 135 de familii care au suferit de pe urma inundațiilor din luna iunie. Familiile afectate din parohiile Remetea Pogănici, Fârliug, Șoșdea, Bocșa Montană, Bocșa Română, Bocșa Vasiova și Ramna din Protopopiatul Reșița au primit conserve, ulei, orez şi apă. „Așa cum era normal, am acordat ajutoare celor care au suferit de pe urma inundațiilor. 135 de familii care au suferit de pe urma inun­dațiilor au beneficiat de acest ajutor de urgență din partea episcopiei, prin intermediul băncii de alimente pe care eparhia o administrează. Desigur că ajutorul pe care îl vom acorda nu se va opri aici, împreună cu preoții din parohiile amintite vom încerca să găsim soluții pentru a-i ajuta pe semenii noștri aflați în suferințe în aceste momente dificile, iar pe această cale facem un apel la bunii noștri credincioși pentru a veni în sprijinul fraților lor. În acest scop, în toate parohiile de pe cuprinsul Episcopiei Caranse­be­șului se va desfășura o colectă în bani, până la data de 17 iulie, iar cu banii adunați vor fi ajutate familiile care au avut de suferit cel mai mult de pe urma inun­dațiilor”, a declarat pr. Gabriel Gozman-Pop, consilier în cadrul Sectorului social-filantropic, misionar și activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului.