Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Album în memoria IPS Dirayr Mardichian
La Catedrala Armenească "Mihail şi Gavriil" din Bucureşti a fost oficiată duminică, 16 mai, slujba de înmormântare a Înaltpreasfinţitului Dyrair Mardichian, Primatul Bisericii Armene în România şi Bulgaria. În memoria Întâistătătorului armenilor români, la Editura -Zamca - a fost publicat un album intitulat "Înalt Prea Sfinţia Sa Dirayr Mardichian, o jumătate de veac ca Întâistătător al Eparhiei Bisericii Armene din România şi Bulgaria". În prima parte a cărţii se găsesc mesajele de apreciere ale mai multor ierarhi armeni cu privire la activitatea administrativă şi misionară a Arhiepiscopului Mardichian. A doua parte a noii apariţii editoriale se constituie într-un album care cuprinde fotografii cu principalele momente din viaţa pastorală a regretatului ierarh.



.jpg)
