Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Alege şcoala!“, în Eparhia Severinului
Joi, 11 noiembrie, în Episcopia Severinului şi Strehaiei, a avut loc prima şedinţă de instruire a formatorilor din cadrul proiectului "Alege şcoala!". Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi "Nestor Vornicescu" a Centrului Eparhial.
La sesiunea de informare au fost prezenţi experţii formatori din partea partenerilor de proiect: părintele consilier Sorin Lungoci, din partea Patriarhiei Române, şi domnul Gabriel Iordache, din partea Fundaţiei World Vision România, precum şi 74 de preoţi din protopopiatele Drobeta-Nord, Drobeta-Sud, Strehaia, Vînju-Mare şi Baia de Aramă. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013. Combaterea şi prevenirea abandonului şcolar Programul de prevenire a abandonului timpuriu al şcolii "Alege şcoala!" a fost extins, în acest an, la nivel naţional, urmând a fi implementat în 19 eparhii din ţară. Din Episcopia Severinului şi Strehaiei vor fi implicate 74 de parohii. În cadrul sesiunii de formare, părintele Lungoci a explicat premisele implementării acestui program. "Sunt o mulţime de copii care abandonează şcoala din diverse motive, apucând pe cărări greşite. Pe lângă obiectivul general de prevenţie şi combatere a abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile, programul nostru urmăreşte şi unele obiective specifice: formarea unei atitudini pozitive faţă de şcoală şi educaţie a grupului- ţintă, în cazul de faţă copiii, precum şi instruirea preoţilor din Eparhia Severinului pentru a deveni la rândul lor formatori. În vederea realizării acestor obiective, vom organiza periodic sesiuni de formare cu o durată de până la două zile. Acţiunile acestea vor beneficia de un curriculum bogat, studiind cauzele abandonului şcolar şi plecând de la trăsăturile şi dezvoltarea psihologică, morală şi religioasă a copilului. În toate demersurile noastre vom căuta cele mai potrivite modalităţi pentru ca dumneavoastră să înţelegeţi cât mai bine mesajul şi să-l puneţi în practică în parohie", a spus pr. Lungoci. Din partea Sectorului pentru Învăţământ şi Tineret al Eparhiei Severinului şi Strehaiei a participat părintele inspector Cosmin Necşoiu, care a precizat că acest proiect, implementat la nivel naţional de Patriarhia Română, beneficiază pe plan local de susţinerea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. "Din Eparhia severineană vor participa 74 de preoţi, care vor alege câte 9 copii participanţi. Scopul nostru este acela de a forma şi consolida o şcoală de duminică în vederea fixării cunoştinţelor religioase la copii şi tineri şi sperăm ca, împreună cu organizarea serilor catehetice, să prevenim factorii abandonului şcolar. Este foarte important ca, prin Biserică, tânărul sau copilul să se poată dezvolta, să poată creşte armonios cu dragostea şi preţuirea adevăratelor valori, printre care, la loc de frunte, se regăseşte negreşit şi şcoala", a explicat părintele inspector Necşoiu.