Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Alimente pentru persoane nevoiaşe la Haşag
În Duminica Mironosiţelor, Parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Mare Mucenic Mina" din localitatea Haşag, Protopopiatul Sălişte, părintele paroh Ioan Schiau în parteneriat cu Asociaţia "Sfântul Mina" din Sibiu, condusă de ing. Livia Roşu, fiică a satului Haşag, au împărţit pachete cu alimente de bază pentru familiile nevoiaşe ale parohiei. La acţiune au participat şi membrii Consiliului Parohial. "Din 2009, de când am venit în această parohie, este o tradiţie ca de trei ori pe an să facem aceste pachete pentru familiile cu posibilităţi reduse, pentru a ne aduce puţinul nostru sprijin în ajutorarea celor care au nevoie de ajutor", a spus pr. paroh Ioan Schiau. (O.R.)



.jpg)
