După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Alimente şi dulciuri pentru beneficiarii centrelor FSS
Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a sprijinit pentru perioada Sfintelor Paşti 150 de persoane care provin din medii defavorizate. Aceştia au primit în această săptămână pachete cu alimente de bază şi dulciuri, o parte din aceste alimente fiind donaţii ale unor sponsori care au ales să sprijine în acest fel pe cei de lângă ei, aflaţi în nevoie. Beneficiarii acestui ajutor sunt persoane care urmează un program de recuperare în cadrul Centrului de consiliere şi reabilitare a persoanelor cu dependenţe de alcool şi alte droguri "Sfântul Nicolae" al FSS, persoane vârstnice asistate în cadrul Centrului de Asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, precum şi copii care beneficiază de serviciile Centrului de zi "Sfânta Marina" (copii din familii defavorizate, copii cu risc de abandon şcolar). "Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit şi în acest an să fim alături de semenii noştri aflaţi în nevoie, în aceste zile în care fiecare familie şi fiecare persoană în parte se îngrijeşte de cele de trebuinţă pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Învierii Domnului. Pentru toţi aceştia, acest mic ajutor înseamnă foarte mult şi pentru acest fapt le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături", a declarat Antoaneta Negru, coordonatorul Centrului "Sfântul Nicolae". (C. Ciofu)



.jpg)
