La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Ambasadorii Marii Britanii şi Israelului, la Patriarhie
Ieri, 17 noiembrie, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe Excelenţa Sa domnul Martin Harris, noul ambasador al Marii Britanii în România, în vizită de prezentare, precum şi pe noul ambasador al Israelului la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Dan Ben-Eliezer.
Domnul ambasador a mulţumit pentru primire şi a manifestat interes pentru activitatea Bisericii Ortodoxe Române pentru românii din ţară şi străinătate. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat succint multiplele activităţi pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale pe care Biserica Ortodoxă Română le desfăşoară în societatea românească şi diaspora. În acest context, Patriarhul României a evidenţiat importanţa cooperării dintre Cultele religioase şi Statul român, care recunoaşte acestora rolul de parteneri sociali şi factori ai păcii sociale. La rândul său, domnul ambasador a subliniat că implicarea cultelor religioase în rezolvarea problemelor existente în cadrul societăţilor pluraliste de astăzi contribuie la asigurarea coeziunii sociale şi a unei mai bune cunoaşteri reciproce. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai reliefat importanţa dialogului intercreştin şi interreligios între Bisericile creştine şi alte culte religioase, în promovarea valorilor religioase în societatea europeană contemporană. În acest sens, Patriarhul României a menţionat necesitatea cooperării practice în probleme de ordin pastoral, social şi cultural, precum apărarea demnităţii persoanei şi a familiei, combaterea sărăciei, prevenirea marginalizării etc. Tot astăzi, 17 noiembrie 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe noul ambasador al Israelului la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Dan Ben-Eliezer, la începutul misiunii diplomatice în România. Domnul ambasador a mulţumit pentru primire şi a apreciat relaţiile foarte bune dintre România şi Israel, precum şi cele dintre Biserica Ortodoxă Română şi comunitatea mozaică din ţara noastră. În acest sens, domnul Dan Ben-Eliezer a precizat că misiunea sa diplomatică în România are şi o semnificaţie specială, întrucât mama Excelenţei Sale s-a născut la Iaşi, de unde a plecat în Israel în 1944. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat importanţa continuării cooperării între cele două popoare prin întâlniri, vizite reciproce, şi mai ales prin pelerinaje în Ţara Sfântă. În acest sens, Patriarhul României a menţionat intensificarea, în ultimii ani, a pelerinajelor pe care birourile specializate ale Patriarhiei Române le organizează la locurile sfinte din Israel. (Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase şi Biroul de presă ale Patriarhiei Române)