Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Amenzile de circulaţie cresc de la 1 ianuarie
Deoarece Codului Rutier prevede stabilirea automată a punctului de amendă în funcţie de salariul minim brut pe economie, amenzile de circulaţie vor creşte de la 1 ianuarie 2012, după ce Guvernul a aprobat majorarea salariului minim. Astfel, pentru folosirea telefonului mobil la volan, se vor acorda 2 puncte de penalizare şi amendă între 140 şi 210 lei, faţă de amenda veche care prevedea o amendă între 134 şi 201 lei. Nepurtarea centurii de siguranţă sau oprirea în locuri nepermise este sancţionată tot cu 2 puncte de penalizare şi cu amendă de la 140 la 210 lei. Pentru staţionarea în locuri nepermise, şoferii vor primi 3 puncte de penalizare şi amendă între 295 si 370 lei, cu 27, respectiv 35 de lei în plus faţă de valoarea amenzii stabilită pentru anul în curs. Neacordarea de prioritate pietonilor sau autovehiculelor se sancţionează cu reţinerea permisului şi amendă între 295 şi 370 lei, în timp ce conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este pedepsită, de asemenea, cu reţinerea permisului şi amendă între 660 şi 1.475 lei.



.jpg)
