Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Aniversare chiriarhală la catedrala istorică din Caransebeş
Sâmbătă, 26 februarie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala istorică "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş.
La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale şi numeroşi credincioşi. După săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a săvârşit o slujbă de Te Deum, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la instalarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian în scaunul chiriarhal al Episcopiei Caransebeşului.
La final, părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, a rostit un cuvânt aniversar: "În această zi se împlinesc cinci ani de când Dumnezeu a rânduit ca Preasfinţitul Părintele nostru Lucian să se altoiască istoriei frumoasei eparhii. Au trecut cinci ani de când chiriarhul nostru s-a înălţat pe tronul duhovnicesc de Dumnezeu păzitei eparhii, de când cârja arhierească a vrednicului episcop Ioan Popasu s-a alipit de braţul Preasfinţitului Părinte. S-au împlinit cinci ani de rugăciune, de dragoste duhovnicească, de muncă, de jertfă, de bucurie, de zidire. Am început prin a spune că au trecut cinci ani de când Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian s-a altoit la această eparhie şi a rodit, astfel devenind o mlădiţă care a adus roade, şi roadele vii ale eparhiei şi ale ierarhului sunt fiii şi fiicele duhovniceşti, clerul şi poporul acestei eparhii, drept care la această aniversare Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, părinţii protopopi ai celor patru protopopiate ale eparhiei, colaboratori de la Centrul Eparhial, elevi şi studenţi sunt prezenţi la această aniversare. Aşadar, primiţi, Preasfinţite Părinte Episcop, dragostea fiiască şi bucuria de a fi contemporani cu Preasfinţia Voastră".
Preasfinţitul Părinte Lucian a mulţumit pentru aceste urări şi a îndemnat pe mai departe la o conlucrare părintească şi frăţească în ogorul Domnului.
Catedrala istorică cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş reprezintă un simbol al culturii şi spiritualităţii bănăţene deoarece în această catedrală au fost instalaţi toţi episcopii Caransebeşului. (Diac. Nicolae Codrea)



.jpg)
