Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Aniversare în oraşul Măcin
La Şcoala Generală "Gheorghe Banea" din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, au avut loc mai multe manifestări culturale şi artistice cu prilejul împlinirii a 50 de ani de când şcoala a fost deschisă. Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Te Deum-ului joi, 26 aprilie, înconjurat de un sobor de slujitori, şi a oferit instituţiei o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al acestei şcoli. Preasfinţia Sa a participat la o serbare cultural-artistică susţinută de elevii şcoli şi a oferit şi diplome pentru tinerii care au participat la un concurs de religie.



.jpg)
