Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“ – Harşu, din Craiova, se numără printre cele mai de seamă lăcaşuri de închinare din Oltenia. Luna aceasta, alături de inestimabilul patrimoniu de care parohia dispune, s-a adăugat o frumoasă capelă multifuncţională, sfinţită de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi închinată Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
Parohia craioveană Harşu este unul din puţinele locuri din Cetatea Băniei unde tradiţia şi înnoirea se împletesc într-un dialog armonios. În sprijinul numeroaselor proiecte în derulare, între care este de-ajuns să amintim de „Serile Harşu“ sau de preocupările credincioşilor de aici pentru lectură, s-a ridicat o frumoasă capelă dotată cu tot necesarul pentru împlinirea mai multor necesităţi parohiale.
Un proiect pentru parohienii Bisericii Harşu
Preotul Viorel Dică, parohul bisericii şi consilier patrimoniu-construcţii în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a fost sufletul acestui proiect. Alături de membrii Consiliului parohial şi mai mulţi oameni de bine, s-a ostenit aproape un an de zile pentru desăvârşirea lucrării. Drumul până la final nu a fost deloc uşor, fiind presărat de multe ori cu ispite şi încercări. Dincolo de acestea, parohienii de la Harşu şi preotul lor nu au dat niciodată înapoi, ci au căutat împreună cele mai bune soluţii pentru finalizarea lucrului început.
Ideea şi totodată necesitatea ridicării unui aşezământ parohial în curtea Bisericii Harşu s-a născut din dorinţa de „a face ceva pentru Dumnezeu şi pentru credincioşii care ne trec pragul“, aşa cum spune pr. Viorel. „Cunoscând foarte bine viaţa parohiei în care slujesc, mi-a fost foarte uşor să-mi dau seama de ce au nevoie şi de ce îşi doresc credincioşii care se roagă aici. În acest sens am dorit cu tot dinadinsul ca lucrarea noastră să fie de folos tuturor celor care vin aici să-şi plece genunchii. De aceea, fiecare element din acest ansambul are rolul şi utilitatea sa. Clopotniţa cea veche deja devenise improprie pentru serviciile noastre. În felul acesta ne-am gândit că ansamblul nostru trebuie să cuprindă în primul rând o construcţie de acest fel. În vechea clopotniţă aveam două clopote de care am încercat să profităm la maximum, pe cel mare mutându-l în clopotniţa cea nouă, iar pe cel mic aşezându-l pe un frumos suport în curtea bisericii, alături de toacă, pentru a păstra o veche tradiţie de a noastră. Al doilea element din ansamblul nostru este capela de sub clopotniţă. Iniţial am dorit să înfiinţăm o şcoală de vară, însă ne-am dat seama că ne este mai de folos în această formă. Cancelaria şi biblioteca se află în acelaşi spaţiu, gândindu-ne la colecţia noastră de carte bisericească, care dintotdeauna a fost la dispoziţia credincioşilor noştri. În felul acesta, am reuşit să punem la dispoziţia iubitorilor de lectură materialul necesar consolidării teologice şi duhovniceşti, suplimentar orelor de cateheză pe care le organizăm periodic. Nu în ultimul rând ţin să amintesc de spaţiul destinat arhivei parohiale, pe care am dorit-o neaparat prezentă aici, într-un loc adecvat de păstrare şi conservare“, mai spune pr. Dică.
„Îi mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru darurile Sale“
Bucuria ridicării acestui ansamblu a fost deplină odată cu slujba de sfinţire, săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, în data de 3 februarie a acestui an. „Rodul muncii noastre este închinat în primul rând lui Dumnezeu, Căruia îi mulţumim neîncetat pentru darurile Sale cele bogate pe care le revarsă nemijlocit asupra noastră. În al doilea rând, aş dori să le mulţumesc membrilor Consiliului parohial şi credincioşilor care mi-au fost de la început alături în desăvârşirea acestei lucrări, precum şi tuturor celor care de aproape sau de departe au venit, cu sufletul deschis, şi au miluit din puţinul lor parohia noastră. Nu în ultimul rând, dorim a mulţumi Părintelui nostru Mitropolit pentru sfatul şi povaţa cu care întotdeauna ne-a întărit în osteneala noastră“, conchide pr. consilier Viorel Dică.