În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
ANUNȚ
Aşezământul socio-medical „Sfântul Spiridon“ - Vechi din Capitală caută profesori pensionari, în regim de voluntariat, pentru meditaţii de limbă engleză, franceză, germană, spaniolă, precum şi matematică, chimie, fizică şi alte discipline, pentru copiii supradotaţi, proveniţi din familii sărace.
Pentru farmacia şi cele şase laboratoare aflate în cel de-al doilea corp al clădirii, Aşezământul fundaţiei „Sfântul Spiridon“ - Vechi angajează cu carte de muncă şi cu normă întreagă două farmaciste şi două asistente de farmacie. Pentru cei care doresc să se angajeze în cadrul acestui centru doar cu jumătate de normă există un post de farmacistă şi unul de asistentă de farmacie. Pentru cabinetele medicale se caută medic specialist medicină internă. În cadrul departamentului Recepţie se caută persoane având cunoştinţe elementare de secretariat şi vorbitoare a minimum două limbi străine (franceză-engleză sau engleză-germană). Pentru cantina socială a copiilor din acest aşezământ se caută pentru angajare doi bucătari şi trei ospătari. Detaliile, pentru doritori, vor fi discutate în cadrul unui interviu. Persoană de contact: preot Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi paroh la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi. Telefon: 0744. 301.732